Luna Martie a impulsionat lucrarile in cartierul Via Carmina.

Anul trecut, locuintele din Romania au avut cea mai mare scadere de pret in comparatie cu alte 42 de tari din lume
23.03.2014
Inca 8 familii au ales Via Carmina in luna martie.
01.04.2014

Da, in luna martie, in cartierul Via Carmina s-a lucrat cu spor, de la trasarea drumurilor in noua zona in care ne vom extinde anul acesta, pana la finalizarea anumitor modele de case construite in cartier.

Dupa cum am spus inca de la inceputul lunii martie, s-au demarat lucrarile de extindere in noua zona a cartierului. Prima pas al acestei extinderi s-a si realizat iar aici ne referim la trasarea drumurilor, 14 strazi mai exact. Mai jos sunt cateva dovezi ale celor spuse.



In acelasi context, s-au inceput lucrarile si la constructia bisericii Harvest Metanoia Arad din cartierul rezidential Via Carmina.



In ceea ce priveste evolutia modelelor de case construite in cartierul Via Carmina, aici putem mentiona modelul de casa Carmina care a ajuns deja la etapa de izolare termica a casei, dupa cum se vede si in imagini.



Referitor la celalat model de casa aflat in constructie, si anume Casa Gloria, acesta a ajuns deja la aplicarea vopselei decorative structurate pe exterior.



Acestea fiind spuse, mai avem doar un lucru de mentionat, de-a lungul a 3 strazi din cartier, au inceput lucrarile si la montarea iluminatului public stradal alimentat prin panouri solare.



Pe scurt, aceasta primavara blanda ne-a impulsionat lucrarile in cartierul rezidential Via Carmina iar tot ce putem spune in momentul de fata este spor la munca.